Ideea instituirii unui Premiu în amintirea marelui istoric, la Botoşani, în oraşul naşterii sale, a prins contur în anul 2001, la aniversarea a 130 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga. Lipsind susţinerea financiară, iniţiativa organizaţiei a rămas un vis neîmplinit.

Un an mai târziu, participând la o licitaţie de proiecte, organizată de Fundaţia Carpatica din Oradea, acest vis devenea realitate. La Salonul Naţional de Carte din cadrul Zilelor Nicolae Iorga, 5-6 iunie 2002, s-a lansat concursul tematic de opere ştiinţifice, încununat cu Premiul Naţional de Istorie Nicolae Iorga.

Obiectivele sale sunt enunţate în adresa cu nr. 262 din 21-05-2002, înaintată de Asociaţia Culturală Nicolae Iorga executivului Primăriei Municipiului Botoşani: "prin decernarea Premiului Naţional Nicolae Iorga urmărim să stimulăm atât interesul cercetătorilor pentru tematica anunţată, cât şi interesul publicului cititor, al cărui apetit pentru lectură este în continuă scădere. Sperăm, totodată, să atragem la Botoşani, în zilele de celebrare a ilustrului înaintaş, personalităţi culturale şi ştiinţifice de primă mărime, care vor reflecta în scrierile lor rolul deţinut de spaţiul natal în biografia marelui istoric."

După legitimarea Premiului - prin mai multe hotărâri emise de Consiliul Local Botoşani - recunoaşterea ştiinţifică a mediului universitar şi academic nu a întârziat să apară.

O dovadă în acest sens este scrisoarea domnului prof. univ. dr. Andrei Pippidi, preşedintele juriului, adresată domnului primar Florin Simion Egner, prin care este desemnat câştigătorul primei ediţii a Premiului Naţional Nicolae Iorga din anul 2003, pe care o redăm în întregime.

"Stimate Domnule Primar,

Aflând despre lăudabila iniţiativă prin care oraşul Botoşani, ca să cinstească amintirea celui mai ilustru dintre fiii săi, creează un Premiu Naţional «Nicolae Iorga», vă mulţumesc în numele familiei (şi personal, întrucât aţi găsit de cuviinţă să mă onoraţi cu conducerea juriului care va decerna acest premiu şi din care fac parte oameni care meritau mai mult decât mine acest loc).

Vă mărturisesc că prima mea reacţie a fost de dezacord faţă de ideea de a destina premiul unei lucrări referitoare la viaţa şi opera lui N. Iorga. Desigur, n-ar fi fost în vederile bunicului meu ca premiul ce-i poartă numele să răsplătească tocmai o muncă menită a-l pune pe el în valoare. Mi-am dat apoi seama că aţi găsit mijlocul nimerit de a stimula studiile istorice şi biografice într-o direcţie care a fost neglijată în ultimul timp, nu numai din cauza marilor prefaceri prin care trec şi cultura românească şi ţara noastră în general, ci şi fiindcă o generaţie de învăţaţi care a cercetat acest subiect este pe cale de a dispărea, fără a fi fost încă înlocuită.

De aceea, am fost cu totul de acord ca, pentru prima oară, premiul să fie acordat, nu pentru o singură, valoroasă, contribuţie, ci pentru o activitate mai indelungată, consacrată scrisului şi acţiunii publice a lui N. Iorga. Din acest punct de vedere, mi se pare că cel mai vrednic de această recunoaştere, dintre toţi candidaţii posibili, în momentul de faţă, este domnul Valeriu Râpeanu, neobosit editor al lui N. Iorga şi cunoscător al operei sale, cum n-a mai rămas altul în ţară. Oricare ar fi alegerile din anii viitori, sunt sigur că aceea pentru care ne pregătim n-ar putea găsi pe cineva mai potrivit cu intenţiile D-voastră.

Mai am de adăugat că, dintre cele două date între care avem de ales, optez pentru aniversarea din iunie (data naşterii). Acum, la sfârşitul lui noiembrie, n-aş putea veni la Botoşani şi vă rog să-mi permiteţi să fiu înlocuit de domnul profesor Alexandru Zub, directorul Institutului “A.D. Xenopol” din Iaşi.

Primiţi, vă rog, stimate Domnule Primar, asigurarea sentimentelor mele de recunostinţă şi preţuire."

ANDREI PIPPIDI